M-am trezit de dimineaţa cu gandul la tine si simţind-ti spiritul langă mine, am întins mana sa te iau în braţe, dar ai dispărut ca aburii lacrimilor ce s-au evaporat cand a venit briza caldă a nevoii de tine. Nu mai reuşesc sa mă mai dau jos din pat sau poate ca nu mai vreau, căci îmi doresc sa adorm din nou pentru ca ştiu ca acolo eşti tu si tot ceea ce mi-e îmi place. Dar cand mă voi trezi? Niciodată. Nu mai vreau sa fiu singura, nu mai vreau sa îmi bandajez rănile ce le-ai lăsat în urma ta cand ai plecat, nu mai vreau sa ştiu ce e suferinţa căci doare atat de tare. Mi-a ajuns. Întoarce-te la mine, te implor.
Forget me!
TRIST...uneori destinul face ca oamenii pe care ii iubim sa nu mai fie prezenti in viata noastra.
RăspundețiȘtergereDar...toate se intampla cu un motiv...
Fii puternica!>:D<
Cum spui si tu speranta moare ultima gandestate la asta si la nimic altceva.
RăspundețiȘtergereuneori ni se pare ca vedem lucruri care de fapt nu sunt ...sunt doar niste vedenii ce dispar dureros ...ele se nasc din dor cateodata :* >:d< :d
RăspundețiȘtergere