Timpul s-a oprit în loc, și toate au rămas nemișcate. Umbrele sunt singurele care ma mai acompaniază și tu ai dispărut. Ești singurul om sau mai bine zis bunic care m-a înțeles cu adevărat și a fost lângă mine în toți acești ani. As vrea sa îmi sfasii pielea de pe mine sa realizez ca ai dispărut. Si ma gândesc acum și la tatăl meu care nu a știut sa îmi fie niciodată alături. Tataie, dacă ma auzi, îmi pare rău ca ai dispărut asa de subit și ma bucur ca în sfârșit ți-ai găsit liniștea și nu te-ai mai chinuit. Pana la urma ai fost singurul care a mai stat o singura noapte doar pentru ca soția ta nu voia sa mori și copilul tău se ruga sa mai ramai puțin ca nu voia sa afle cum e singurătatea. Nu voia sa simtă gustul amar al lacrimilor pe obrazul ei. Stai liniștit ca nu te vom uita, chiar dacă anii vor trece vei rămâne mereu bunicul care m-a luat în brate și mi-a fost alături fără sa ma certe. Îmi pare rău ca câteodată am mai urlat la tine. Iarta copilul asta care nu știa ce face și ce pierde.
R. I. P. Dumnezeu sa-l odihnesca în pace.
