Nu lasa ca o urma de indoaiala sa iti ia si ultima suflare care te mai tine in viata...iubeste...si vei fi iubit...

                                     De ce de fiecare data ne facem sperante care apoi se sparg ca sticla cand o scapi pe jos...în mii de bucatele? De ce sperăm ca totul va fi bine cand totul este asa de rău? Asa suntem noi oamenii creaţi, sa încercăm sa ne clădim vise care apoi sa se facă praf la prima atingere fină a naturii. Dar va trebui de fiecare data sa continuam sa ne ridicăm si sa o luăm de la capăt. Dacă iubeşti, nu lasa ca toate aceste distrugeri sa te afecteze...dacă s-a stricat ceva, reclădeste si fa-l astfel incat sa fie mai rezistent. Iubeşte cu inima pură si nu lasă pe nimeni sa îţi spună ce si cum sa procedezi în relaţia ta.

                                                                                     Forget me!